Duminică 13 aprilie 2008, 11:56Raul Balbi nu-i dă nicio şansă lui Jojo Dan în meciul de pe 19 aprilie. Fostul adversar al lui Leonard Doroftei este decis să pună capăt invincibilităţii lui Jojo şi să plece în Argentina cu centura NABA.
După ce a jurat că nu mai pune piciorul în România după cele două înfrângeri cu Leonard Doroftei din ianuarie şi mai 2002, Raul Balbi s-a răzgândit. Fostul campion mondial a venit la Bucureşti pentru a da piept cu urmaşul lui Doroftei, Jojo Dan, neînvins în carieră, şi a promis că va lua cu el şi centura NABA deţinută de român.
"Ştiu că Jojo este neînvins şi tocmai din acest motiv m-am pregătit foarte bine. Sâmbătă va fi prima lui înfrângere. Şi ce dacă Dorin i-a dat stafuri despre mine? Nu îmi este frică şi o să iau centura cu mine în Argentina", a declarat Raul Balbi.
Chiar dacă va împlini 35 de ani în luna iulie, Balbi a spus că nu este terminat şi va continua să lupte încă doi ani. Argentinianul a câştigat 55 de meciuri, din care 38 prin knock-out şi a pierdut 8.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu